O ZI DIN ANII CEI FRUMOSI

Fetita noastra are 4 ani si 10 luni. Si in curand va avea 4 ani si 11 luni. Oau. Stiam asta, nu a fost o noutate pentru mine. Doar ca ieri m-a lovit din plin realitatea asta pe care parca tind sa o resping. Parca as fi vrut sa aiba 2 ani si 10 luni, si acum in sinea mea as dori lucrul asta. Nu sa trebuiasca sa se termine gradinita si sa inceapa scoala cu noua clasa zero. Da, da, toti mi-au zis pana acum, e ca si gradinita, nu sunt mari diferentele, dar totusi, e scoala, nu mai e la gradi, merge deja la scoala! Cand a trecut timpul asta asa de repede? Parca ieri au fost primii pasi, parca ieri a renuntat la olita (ei, spre rusinica noastra chiar acum un an si ceva), parca ieri a zis pentru prima data tata/mama/taia/maia…

Deci trebuie sa ma obisnuiesc cu ideea, fetita mea a crescut si creste sanatoasa in continuare si pentru asta sunt recunoscator si ma bucur pentru ca este cel mai pretios lucru de pe lumea asta pentru noi. Si ma bucur de fiecare dimineata cand merg cu ea si o duc la gradi si eu/mami spunem in gluma (inca): hai Oli, hai mai repede ca trebuie sa ajungi la timp la scoala! Iar ea se uita mirata si ne corecteaza foarte serioasa: “La gradi mami, la gradi, nu stii ca nu merg inca la scoala???”. Si in fiecare dimineata, fara exceptii imi spun ca aceste clipe sunt UNICE si ma bucur de fiecare minutel, chiar daca suntem in intarziere si uitam de anumite lucruri. Chestii de zi cu zi, dar care se intampla numai acum, anii astia putini si frumosi.

Si stau si ma gandesc ca nu stiu cum vor fi urmatorii. Ma sperie uneori ce vad in jur, oameni care nu apreciaza educatia, bacalaureat ratat, scoala ignorata, promovarea inculturii, chestii deja devenite probleme obisnuite la care oamenii ridica umerii. Sau pleaca si merg sa lucreze in strainatate pentru a-si intretine familia. Ok, exista o parte din acestia pe care ii admir pentru curajul si taria de a face lucru acesta. Sa isi lase sotia sau sotul si copii si sa mearga la munca in afara, sa lase in urma toti acesti ani, sa PIARDA toti acesti ani pentru ca familia lor sa aibe ce sa manance. Dar aici este alt episod pe care il vom dezvolta in sezonul urmator. Acum doar dau un mini-semnal.

Deci, fetita mea va urma clasa zero. Incet-incet va da piept cu lumea si cu ceilalti. Si va creste frumos, de asta o sa avem si noi grija asa cum am avut si pana acum. Libera sa aleaga, bucuroasa sa invete tot timpul lucruri noi, fericita ca face asta ca si o joaca, o vom pregati si noi pentru ceea ce va urma in viata. Si chiar daca ne luptam cu timpul, cu joburi complicate, cu sarcini interminabile si imposibile trebuie sa ne crestem copii acasa, nu prin telefon. Ei cresc la fel ca si noi si trebuie sa se dezvolte, sa devina independenti, sa isi urmeze propria busola, propria chemare si sa fie fericiti.

Asa ca, viitori parinti, un sfat (nu de la mine personal, dar in care ma regasesc – google it, “schimbarea”): “Sa ne uitam la aceasta mica si frumoasa creatura, si sa spunem cu adevarat: Grozava treaba Doamne, grozava treaba. Nici ca se putea sa fie mai bine. Ne ocupam noi de aici incolo.”